Nu-i înţeleg pe cei care pleacă în străinătăţi..

Nu-i înţeleg pe cei care pleacă în străinătăţi. Asta nu înseamnă că îmi place neapart în România. Însă nici dincolo nu cred, în ce mă priveşte personal, că m-aş simţi mai bine decât mă simt aici în ţara mea. Sau mai degrabă ce pot avea din-colo pot avea şi aici. În plus ce aş putea face în ţări străine, aş renunţa şi la ce am aici, caţiva priteni, câteva neamuri.. Nu sunt dintre cei care cred ca dincolo „merg câinii cu colaci în coadă”, nu cred că lumea e mai bună şi mai deschisă. Poate în anumite circumstanţe m-aş muta acolo, dar nu în speranţa de înavuţire (şi nici să mă duc la shopping), ci ca şi cum m-aş muta de la Sibiu la Timişoara de exemplu. Aş pleca în străinătate mai degrabă să vizitez, asta da... Ca sibian m-am simţit tot timpul în mijlocul Europei. Mai puţin în perioada comunistă, Transilvania a fost parte din Europa, pe rând parte din Regatul Maghiar, Imperiul Austriac, Imperiul Austro-Ungar şi aproape independentă în secolul al XVI-lea. Soarta noastră a fost într-un fel blestemată de-a lungul timpului, am fost continuu asupriţi, şi cred eu nu fără motiv. Văd numai în Sibiu cum ne plecăm de bunavoie în faţa străinilor, pentru că noi înşine nu suntem capabili să ne păstorim. Suntem dezbinaţi, mediocri, neproductivi. Suntem mioritici: îi dăm în cap unuia mai bun decât noi. Ne alegem valori dintre balcanici, ne facem idoli din ţoape de la tvu şi din fotbalişti inculţi. Acuma nici robotismul de dincolo nu mă atrage. Două extreme... Nu mă văd lucrând de dimineaţa până seara cu doua, trei săptămâni de concediu pe an, cu toti banii şi maşinile pe care le-aş putea avea. Istoria omenirii e extremistă. Nu am înţeles cum de majoritatea n-a observat că mai există o a treia cale: cea a echilibrului. Avem de ales între o Românie balcanică, desacralizată, mizeră, şi un occidentalism mecanizat, inuman. Nu sunt naţionalist, nu cred doar în valorile autohtone. Vibrez la fel de mult la o doină românească cum vibrez la o muzică compusă de un aristocrat ca Jean Baptiste Lully. Cum considera poetul rus, Lermontov: arta este un tărâm pur, separat, unde se întâlnesc toate marile creaţii, indiferent că au fost plăsmuite de aristocraţi sau de ţărani. Arta este tărâmul magic unde se întâlnesc creaţiile populare cu muzica înaltă clasică într-o perfectă armonie, ca în rapsodiile ungare ale lui Brahms. Nu consider că ar trebui să mâncăm toată viaţa doar sarmale şi să bem moare de varză românească. Îmi place la fel de mult o pizza italiană, dar bine coaptă, făcută mai degrabă acasă decât cu nu mai ştiu eu ce dumnezeu bagă ăştia prin ea. Câtă mâncare mai e, însă, ceea ce pretinde a fi şi pe dincolo? Consider pe linia lui Lovinescu că e bine să luăm ce e bun de dincolo şi să adaptăm la realităţile noastre. Însă ce iau românii de dincolo? Obiceiurile proaste: mcdonald’su, „shoppingu’”, mofturile, pragmatismul, kitschurile etc.. În România ce cultivă? Vulgaritatea, hoţia, lenea, incultura, chiar mai mult: grotescul. Ascultă Guţă şi Costi Ioniţă şi pici de ciudat dacă le pui un Fanfare Ciocârlia sau Romica Puceanu, când încerci şi tu să găseşti puncte comune de comunicare. Preferă B.U.G. Mafia şi La Familia care promoveaza şmecheria şi incultura, şi li se pare de neînţeles o trupă de hip-hop de underground românesc, care crează o muzică de calitate, care spune ceva cu adevărat.. Mă rog, poate cer prea mult de la oameni. Nu toţi au capacităţi intelectuale. Vor lucruri mici, pentru că mic e şi sufletul lor, se complac în mizerie. Probabil că traiul pe care îl duc li se pare normal, se ghiftuiesc cu mâncare şi băutură proastă şi se simt bine. Cu toate că îi văd nemulţumiţi: mulţi dintre ei o taie pe dincolo în speranţa că vor face bani rapid şi vor veni şmecheri să te sfideze la semafor. Şi se mai miră când atrag toate năcazurile asupra lor... În ce mă priveşte, cum zicea Cioran, sunt mândru că m-am născut în fostul Imperiu Austro-Ungar. Mă rog, exagera aicea, din considerente stilistice probabil. Sunt mândru că m-am născut la graniţa dintre orient şi occident. Nici că mă prinde mai bine vreun oraş ca Sibiul. Nu mă atrage în mod special grandoarea şi opulenţa marilor oraşe europene. Sibiul e misterios, decent (şi nu ma refer aicea la parcul copiilor de pe centru, sau mai ştiu eu ce artificie pentru mulţime). Este oraşul unde mai poţi trăi autentic. Nu ştiu însă pentru cât timp. Mă sperie îngrozitor intrarea în Uniunea Europeană. Însă încă îmi mai păstrez încrederea că înţelepciunea, hărnicia, frumosul, curăţenia mai poate salva lumea, iar în rest ce e „val ca valul trece”.

Ce parere avea Eminescu de invazia străină din secolul al XIX-lea cu nonvalori, mânaţi doar de dorinţa de câştig. Poemul a fost adesea cenzurat (se înţelege de ce), şi pun pariu că nici pe placul conducerii actuale nu e. Cum am mai zis: "La vremuri noi, tot noi.":

DOINA
(varianta necenzurata)

De la Nistru pân’ la Tisa
Tot Românul plânsu-mi-s-a
Ca nu mai poate strabate
De-atâta strainatate.

Din Hotin si pân’ la Mare
Vin Muscalii de-a calare,
De la Mare la Hotin
Mereu calea ne-o atin;

Din Boian la Vatra Dornii
Au umplut omida cornii
Si strainul te tot paste,
De nu te mai poti cunoaste.
Sus la munte, jos la vale
Si-au facut dusmanii cale;

Din Satmar pâna ‘n Sacele
Numai vaduri ca acele.
Vai de biet Român saracul,
Indarat tot da ca racul,
Nici îi merge, nici se ‘ndeamna,
Nici îi este toamna toamna,
Nici e vara vara lui
Si-i strain în tara lui.

Dela Turnu ‘n Dorohoiu
Curg dusmanii în puhoiu
Si s-aseaza pe la noi;
Si cum vin cu drum de fier,
Toate cântecele pier,
Sboara paserile toate
De neagra strainatate.

Numai umbra spinului
La usa crestinului.
Isi desbraca tara sânul,
Codrul - frate cu Românul -
De secure se tot pleaca
Si isvoarele îi seaca
Sarac în tara saraca!

Cine-au îndragit strainii
Mânca-i-ar inima cânii,
Mânca-i-ar casa pustia
Si neamul nemernicia.

Stefane, Maria Ta,
Tu la Putna nu mai sta,
Las’ Arhimandritului
Toata grija schitului,
Lasa grija Sfintilor
In sama parintilor,
Clopotele sa le traga
Ziua ‘ntreaga, noaptea ‘ntreaga,
Doar s-a ‘ndura Dumnezeu
Ca sa-ti mântui neamul tau!

Tu te ‘nalta din mormânt
Sa te-aud din corn sunând
Si Moldova adunând.
De-i suna din corn odata,
Ai s-aduni Moldova toata,
De-i suna de doua ori
Iti vin codri ‘n ajutor,
De-i suna a treia oara
Toti dusmanii or sa piara
Din hotara în hotara,
Indragi-i-ar ciorile
Si spânzuratorile!

Cine ne-au dus Jidanii
Nu mai vaza zi cu anii
Ci sa-i scoata ochii corbii
Sa ramâe ‘n drum cu orbii
Cine ne-au adus pe Greci
N’ar mai putrezi în veci
Cine ne-au adus Muscalii
Prapadi-l-ar focul jalei
Sa-l arza sa-l dogoreasca
Neamul sa i-l prapadeasca

Cine tine cu strainii
Mânca-i-ar inima cânii
Mânca-i-ar casa pustia
Si neamul nemernicia.