Demonii lui Dostoievski este o cronică neagră (nuanţată) inspirată din evenimente petrecute în Rusia secolului al XIX-lea. Este şi foarte actuală, cred eu, nu foarte departe de ce se întâmplă în realitate. Universul dostoievskian este un Infern în care personajele se fac vinovate de crime morale, dar şi propriu-zise. Punctul de plecare este Evanghelia după Luca unde se povesteşte că "ieşind demonii din om, au intrat în porci, iar turma s-a aruncat de pe ţărm şi s-a înecat." Personajele din romanul lui Dostoievski sunt reduse la instincte brutale şi mânaţi de dorinţa de putere pe care încearcă să o obţină cu orice preţ, ajungându-se până la comiterea de omoruri. De aceea în final majoritatea personajelor sfârşesc tragic, "înecându-se". Dostoievski ar fi fost inspirat din evenimente petrecute în Rusia din timpul său, Piotr Verhovenski fiind un alter ego al lui Sergei Neceaev, revoluţionar şi anarhist rus, asociat cu mişcarea nihiliştilor, suşinător ar revoluţiei prin orice mijloace.( http://en.wikipedia.org/wiki/Sergey_Nechayev ) Verhovenski este mentorul unei mişcări socialiste radicale, antiburgheze, care încearcă să îi lege pe camarazii lui de el şi de scopul său prin implicarea lor în crime şi infracţiuni. Se foloseşte de instinctul de conservare din om, de frică, pt a-i lega strâns pe aceştia, îl elimină pe Şatov, cu care acesta intră în conflict şi care trădează, încearcă să să-şi şteargă urmele şi tratează cu Kirillov, fără legătură cu mişcarea, hotărât să se sinucidă, să spele păcatele mişcării. Cum reiese din roman, Piotr Verhovenski nu este un bun cunoscător al naturii umane, crima grupului său find curând descoperită. Romanul se termină cu fuga acestuia peste hotare. Un personaj tragic este şi Nikolai Stavroghin, împovărat cu păcate, printre care şi acela că era conştient de mişcarea lui Verhovenski şi nu a făcut nimica să impiedice crima. Acesta se sinucide în final. Toate aceste personaje în care au intrat demonii se pierd pe rând. Concepţiile radicale ale lui Neceaev par totusi a fi fost respinse de Marx şi Egels, însă aplicate cu metodă de Stalin. Un peronaj tragico-comic e Stepan Stavrogihin, tatăl lui Nikolai, un franţuzit decrepit şi cu manifestări pretenţioase care se cosideră un artist damnat, promovează întietatea artei la extrem. Personajul nu este total lipsit de inteligenţă şi idei, însă autocompătimirea, mofturile fac din el un personaj comic. În final pleacă jignit întru o renaştere spirituală prin satele ruseşti unde va şi muri. Într-o Rusie decadentă unii se pretează la metode radicale, alţii părăsesc ca şobolanii, care pleacă todeauna primii, marea navă care se scufundă, Rusia. Deşi îngroaşe tuşele, ne aflăm până la urmă pe tărâmul litarurii, este una dintre marile cronici realizate, Dostoievski avand o influenţă puternică asupra scriitoril de după el, şi alături de Tolstoi rămâne unul dintre cei mai mari romancieri ruşi şi universali. Tema principală a cărţii cred că e degradarea umană pe care o putem observa şi în jurul nostru doar deschizând televizorul. Pare de asemenea să se sancţioneaze extremismul. Că e o scriere cu teză, asta nu pot să spun. Pare a se înfiera socialismul şi capitalismul dur. Îmi pace să o văd până la urmă drept o cronică, fără o morală propriu-zisă, imparţială, realistă, psihologică, atributele pe care trebuie să le deţină o adevărată operă de artă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu