Lăcomia, hoţia şi crima ca diplomaţie

Mă sperie capitalismul, şi de ce sunt în stare unii pentru bani. Mă sperie că ticăloşia e pe faţă, e în preajma noastră, că e acceptată ca ceva normal, că nimeni nu face nimica. Îmi zicea cineva că "nu ar trebui să-i lase"... M-a umflat râsul, ştiind că cei care ar trebui să ia măsuri împart profiturile cu ei. Mă sperie că nu există conştiinţă, otrăvindu-se populaţia cu metodă cu produsele frumos ambalate. E perfect normal!.. "Am venit de la job!".. "Câtă treaba am avut astăzi! Sunt aşa de obosităăă"... Sunt în stare de orice. Mă sperie cinismul lor, cinismul oamenilor care lucrează la companii din astea de otrăvuri, care îţi vând moartea pe pâine, într-o pastă de euri cancerigeni. Nu-i înţeleg cum se pot scula în fiecare zi, îmbrăca frumos şi duce entuziaşti la o firmă de asta grotescă din cauza căreia într-o zi o să te zbaţi în chinuri infernale pe patul de spital fără speranţă. Mai vorbesc şi frumos şi convenţional, şi sunt mulţumiţi, se cred mari întreprinzători, afacerişti. Nu se gândesc că dacă tolerează lucrurile astea, copiii lor vor fi următorii.. Cum rămâne cu muzica, iubirea, estetica, transcendenţa, cu viaţa în sine, cu lucrurile cu gust? Se pare că majoritatea nu are nevoie de aşa ceva, ci doar de papiţe şi mâncare proasta şi multă, frumos ambalată. Vizavi de ce ziceam aicea, am văzut ieri un film, Sweet November, cu Keanu Reeves şi Charlize Theron. Deşi a avut chestii clasice holywoodiene, cum ar fi boala iubitei ( iubita trebuia să fie neaparat pe moarte ), a avut şi nişte idei interesante. Nelson, jucat de Reeves, lucra in publicitate, dedicat muncii lui, cel mai bun din firmă, adept al filosofiei pragmatice (spune la un moment dat că "time is money"), făcea reclame pentru mari companii la "deseuri toxice", produse insipide, cum se exprimă la un moment dat, în schimbul a mulţi bani ( "You're killing me, you're killing us!" îi strigă unui producător de hot-dog). Până o întâlneşte pe Sara, nonconformistă, boemă, pentru care hainele erau doar pentru a acoperi corpul, fără a fi lipsite de stil, şi ea îl ajută pe Nelson să redesopere viaţa, sau să aibă o viaţă, sau să trăiască şi pentru alceva decât pentru munca lui ( acelaşi lucru îi spusese şi prietena lui care îl părăseşte ). Iubirea se termină, luna noiembrie trece ( luna în care au convenit să stea împreună ), însă ca şi în viaţă, s-au bucurat din plin de clipele frumoase, cu cei dragi aproape ( aceasta fiind una din ideile filmului - "carpe diem" ), iubirea este plasată în atemporal. În final personajul se îndreaptă spre alte miracole ale vieţii pe care Sara l-a învăţat să le vadă, să le desopere, lăsând în urmă viaţa sa pragmatică, în care lacomia de bani cu orice preţ e considerată diplomaţie. Filmul are multe faze savuroase şi înduioşătoare, comice, dramatice.. Americanii au şi ei filme bune, au şi ei lucruri minunate, se pare că nici la ei umanitatea nu s-a pierdut chiar de tot, deşi e apanajul minorităţilor ca peste tot în lumea asta. Uite şi traileru la film şi Only time, piesa din film cântată de Enya, care a contribuit foarte mult la atmosfera filmului:

Am fost la striptis masculin. La ce mi-a folosit?

A, nu eu am fost, dacă asta se înţelege.. Hi hi!.. Să am pardon, dar nu înţeleg care e faza cu striptisul masculin (cu striptisul in genere). Pentru mine nu e alceva decât o manifestare scabroasă. Cum s-au distrat unele sibiencele de 8 martie? Ducându-se la striptis, să vadă nişte fraţi de-ai lui Adonis, umflaţi cu proteine şi aminoacizi, dansând cu aţa în fund. Eu personal nu înţeleg capitalimsul. Nu înţeleg de exemplu de ce pruna trebui să fie cât mărul, mărul cât grepfrutul, iar grepfrutul cât pepenele galben, cum am văzut unul de curând.. Ce are mărul cu vierme în el? Până la urmă dovedeşte că mărul e sănătos şi gustos (mai conţine şi carne, şi încă cu mai puţini euri decât cea din comerţ ). Pentru că tot ce e natural e estetic şi cu gust. Nu cad acuma în cealată extremă să susţin atrofierile, însă mi se pare că în capitalism se pierde simţul realităţii. Românii săracii, mai slabi de înger, par să-l fi pierdut de tot. După anii de privaţiuni din comunism, încearcă acum să recupereze şi ingurgitează în stil tradiţional tot ce li se serveşte ( ca de Paşti, după post de câteva săptămâni, când se cară pe capete la urgenţă ). Prin umflarea formelor în capitalism se dă senzaţia de perfecţiune, cantitatea pare mai mare (îl prinde pe român), şi eşti înclinat să crezi că şi delectarea este mai mare. Când colo o să descoperi că toate fructele acestea care arată ca în revistă sunt lipsite de conţinut, lipsite de gust. Până la urmă asta este capitalismul: o mare iluzie. Ţi se dă impresia că faci şi degi, însă nu faci alceva decât să dai banul. În capitalism se gâneşte cum să se facă bani din nimic. În secolul al XIX-lea, Eminescu îi spunea lui Creangă despre fete din popor sortite pieirii, victime ale pseudovalorilor promovate, şi pleda pentru ditrugerea statuilor reprezentând Venere, simboluri al frumuseţii artificiale, reci, fără conţinut, al acestor himere, abstractizări care îndepărtează omul de adevărata lui natură. Sunt prototipul "venerelor" din Playboy-ului contemporan, simbol al capitalismului alături de McDonald's, în care femeile sunt transfigurate, li se elimină digital eventualele imperfecţiuni (coşuri, aluniţe, etc..), şi li se dă un luciu de plastic. Pe mine personal nu m-au atras niciodată tipul ăsta de femei, le-am considerat exagerate, însă ştiu mulţi amatori de aşa ceva. Fidias, parcă, sculptorul grec, când termina una din sculpturile lui care se povesteşte că ar fi fost desăvârşite, o ciopărţea puţin cu dalta să o facă imperfectă, şi poate tocmai de aceea mai incitanta, mai reperabilă, esenţa ei rămânând aceeaşi. În "Miss România" Cezar Petrescu surprinde suferinţele tinerelor la preselecţiile pentru râvnitul şi carnavelescul concurs de miss, unde femeile devin marionete în mâna unora profitori. Câte fete nu pătimesc că nu arată ca alea din Tabu sau mai ştiu eu ce revistă de asta care le bagă în cap tinerelor fete din popor toate minunăţiile, de te cruceşti? Câte fete nu se chinuie cu cure (cucu), exagerează cu efortul, ca să aibă aspectul de palstic? Nu vreu de data asta să mă lungesc. Mă întrebam doar la ce le-a folosit femeilor că s-au dus la striptis (la fel bărbaţilor )? Femeile, că despre ele era vorba, cu ocazia zilei lor, au văzut nişte ficiori dintr-ăştia cam groteşti, crescuţi, după mutră, prin nu ştiu ce periferii, cu nume cu rezonanţe latine (probabil ca o sugestie vulgară la virilitatea lor), umflaţi artificial cu tot felul de substanţe, dansând pe acolo. Aceştia, la sfârţitul scabrosului spectacol, şi-au numărat banii, patronul cubului la fel.. Iar ele cu ce s-au ales? Cu privitul şi cu o gaură mare în buget. Şi să nu vă miraţi dacă vă întâlniţi cu una dinr-astea şi se mai şi declară mulţumită, încântată, vă povesteşte cât s-a distrat la striptease. Pentru că pentru a vedea esenţa lucrurilor îţi trebuie minte..

Spălatul rufelor în public la români

Din vremuri imemorabile, mitice, românului i-au plăcut uitatul peste gard la capra vecinului şi datul la cap la ăi mai buni decât el, ca în "Mioriţa", urmat de furtul oilor. Văd că apar tot mai multe "real-show-uri" de astea pe televiziunile naţionale care să sature setea şi foamea mioriticilor de scandaluri şi de intruziuni în intimitatea altora. Iar dintr-ăştia care să-şi spele rufele în public, care trăiesc drama anonimatului, se găsesc pe toate gardurile, care, pentru un banuţ, sunt în stare să-şi ridice poalelel în cap şi să se păruiască cu tac-so întru delectarea colectivă. "Acuma să tot traieşti!" strigă babele în cor trăgându-şi baticul din vârful capului spre spate, legându-l bine sub barbă să nu cadă cât timp suduiesc şi chicotesc: "Ai văst tu, ai văst? Ptiiiu! fir-ar ele ale dracului de curve! Na aşa ceva..." Deja de mulţi ani Mircea Radu îi ia pe bărbaţi cu asalt pe la lucru prin fabrici, sau pe neveste prin cofetării, să le transmită declaraţia de dragoste a celui ce pătimeşte şi plânge cu lacrimi amare iubirea pierdută pentru todeauna, şi care nu poate fi restituită decât prin intervenţia divină a moderatorului minunatei emisiuni, datorită farmecul său aparte, şi asta nu oricum, ci în ochii tuturor. De la cei mai tineri până la cei foarte în vârstă lumea iubeşte şi trebuie să ştie tot poporul! Iubire iubire, dar trebuia condimentată şi cu un pic de scandal pentru o mai bună audienţă.. Scandalurile însă erau rare, aşa că s-au folosit alte tertipuri de a aţâţa un pic turnatul găleţii cu gunoi în cap unul altuia. "Asa! Asa! Si dă-i, si luptă! Fir-ar el să fie de beţâv!" Aşa au apărut "Părinţi şi copii", "Iubiri interzise" etc., unde se mai bucură câte unul că aia nu poate fi cu ăla, şi cum o pălmuieşte mă-sa pe nu ştiu ce copilă moartă după un Morandi tuciuriu, cu care s-a cunoscut şi a trăit nu ştiu ce idilă prin nu ştiu ce discotecă. M-am uitat şi eu de vreo două trei ori la astfel de emisiuni , mai mult ca studiu social, să mă mai lămuresc un pic asupra compărtamentului şi preocupărilor românilor, să văd dacă nu cumva mă înşel criticându-i prea aspru. Şi mi s-a confirmat că nu mă prea înşel. Rar am văzut un comportament inteligent. În rest părinţi absurzi, abuzivi şi stricţi, pentru care o relaţie e ceva interzis dacă nu coincide intereselor lor personale, şi conduitelor lor de oameni de rând, cu o viaţă fadă, dedicată strict muncii (sau poate nici măcar atât), şi pentru care sexul e ceva monstruos. Tinere fete care nu ştiu alceva decât shopping şi cluburi, de o educaţie şi o prostie crasă, prototipul tinerelor din ziua de astăzi, viitoarele mâncătoare de seminţe de mâine în garsoniere sordide. Cu alte cuvinte nici unul dintre cei pe care i-am văzut implicaţi în conflicte nu a dovedit a fi mai deştept. Fetele se păruiau, se înjurau, îşi aruncau hainele în cap, se strâmbau răutăcioase când li se dădea dreptate... Şi totuşi românii s-au arătat un pic nemulţumiţi. Păi numai atâta? Şi aşa s-a inventat "Curat murdar", parcă aşa îi zice.. Emisiune în care, sub pretextul curăţeniei făcute de către nişte muieri de serviciu destul de în vârstă care chicotesc când îl văd în baia sordidă pe nu ştiu ce fotbalist în poza lipit de oglindă, şi încep să facă gesturi languroase...sub pretextul curăţeniei, se caută un pic prin dulapuri să vadă toată lumea, se întoarce un pic coşul din baie cu capul în jos şi se răscoleşte prin rufele murdare, se ridică capacul weceului şi se iau chipurile probe bilogice. Astfel românul să fie mulţumit că a văzut tot. Ce mai urmează? Să ne vedem pe noi personal protagonişti în vreun real-show, în care am jucat fără să ştim, din dormitorul nostru? E posibil orice.

Versuri pentru o piesă de muzică românească

(se poate fredona tare şi lălăi cu vocala din ultima silabă lungită ca de exemplu în: "Întoarce-te la mineeee")

Te iubesc, te doresc, întoarce-te la mine,
că vreu să fiu cu tine, să fim amândoi, noi doi,
doar cu tine, doar noi doi, doar amandoi... (variaţiuni)
Eşti steaua mea, eşti viaţa mea,
nu pot trăi fără tine, eşti visul meu, eşti cerul meu, eşti cerul cu stele,
eşti cerul vieţii,
am să mor fără tine, pentru că doar cu tine trăiesc,
tu mă faci să mă simt viu, tu mă faci să simt că trăiesc,
tu poţi să mă faci să nu mă simt mort,
eşti sensul vieţii mele.
Îmi place părul tău, vreau să îmi bag mâna prin el,
imi plac ochii tăi, vreu să-mi bag degetele prin ei,
să îmi lipesc buzele de pielea ta (sau de părul tău),
cu buze uscate de soare mănânc nisipul de pe plajă, eşti sexy love, nu mai plânge,
hai să ne iubim în mare.
Să plecăm departe, hai cu mine, ia-mă de mână, ţine-mă bine să nu cad,
o să fie bine.

Pe obraz lacrimi îmi curg,
unde eşti, unde te-ai ascuns, unde te-ai tuns, să plecăm în club.
Mişcă-te cum ştii mai bine.
Să fim din nou copii (sau bărbaţi sau femei),
daca-i ştii cât plâng şi te aştept, sună-mă, mă doare inima în piept şi mă doare sufletul,
doar pentru tine, de ce nu m-ai sunat?... Dă-mi un bip sau un sms, dă-mi un răspuns.

Te aştept să vii, nu pleca, eşti tot ce am mai scump pe lume,
du-te, pleacă, nu mai vreau să fiu cu tine!
Fără tine îmi plânge inima, imi saltă inima când te întorci la mine.
Dacă n-ai fi tu nici eu n-aş exista, adică nu ne-am fi născut,
tu nu ştii să iubeşti, lasă-mă, eu trebuie să dansez.
Dacă pleci mi se rupe inima şi sufletul şi îmi curg ochii şi mă doare ficatul,
sunt tare, o să supravieţuiesc şi o să mor fără tine (am mai zis), o să mor...după tine.

Când te văd inima îmi plânge, eşti aşa frumoasă, ce cauţi cu el?
E mai bun decât mine? E frumos şi el.
Eşti mireasa vieţii mele, hai să-ţi dau un inel.
Vreau să fiu cu tine şi cu el.

Te iubesc, te iubesc, te iubesc,
te urăsc, te urăsc te urăsc!
Eşti apetisantă, eşti apetisantă, eşti apetisantă!

O ţară de manelişti...

Deja s-a cam răsuflat subiectul cu manelistii ce a făcut furori de când Băsescu a declarat pe nu ştiu unde că România e o ţară de şmecheri dintr-ăştia dătători din buric şi cu cuţâte la duşmani. Acuma sunt eludate problemele esenţiale cu alte discuţii, cum ar fi aceea despre sănătatea lui Băsescu, lansată dacă nu mă înşel de Vadim Tudor, un alt prototip al minunatei ţări în care trăim. Sau poate că nu s-a încehiat subiectul cu maneliştii, şi nu ştiu când şi dacă se va termina.. Eu tocmai de manelism vroiam să vorbesc, am avut de gând de mai demult, de când era în vogă subiectul lansat de preşedinte. Că România e o ţară de manelişti e adevărat. Că e ceva rău, şi eu cred. Avea dreptate Băsescu! Însă ce vreau eu să subliniez e că manelismul e larg răspândit şi îmbracă multe forme. Maneaua nu e doar muzică, e o mentalitate. Nu trebuie să asculţi neapart muzica aia săltăreaţă şi ritmată cu efecte pe orga de drâmbă, vioară sau ţambal şi o voce lălăită şi plângăreaţă de îi apucă pe unii muşcatul din pahar... Poţi să asculţi la fel de bine hip-hop, rock, sau muzică de operetă şi să fii manelist...Da! Exact aşa. Pentru că a fi manelist însemnă înainte de toate să nu fii sincer. A fi manelist însemnă să epatezi. A fi manelist însemnă să te intereseze aparenţa în detrimentul esenţei. Nu asculţi muzică pentru că îţi place, o asculţi ca să arăţi cine eşti. Există muzică populară nemaipomenită, viabilă din punct de vedere artistic. Maneaua este o scabroasă formă de subcultură. Ştiu o grămadă de manelişti rockeri, care ascultă muzică pentru a se diferenţia, pentru a se considera deosebiţi. Poartă tricouri cu formaţii pe care nu le-au ascultat în viaţa lor, totul nu e alceva decât teribilism, grohăit şi motiv de petrecere, cu câţiva tipi, forme fără fond ca şi ei. Muzica trebuie să fie dată tare, zghiarătele pe măsură, ca şi în manea de altfel. Mulţi hip-hoperii sunt şi ei manelişti, şi nu mă refer aici la hip-hoperii din underground. Mă refer la cei gen La Familia sau B.U.G. Mafia care promovează, ca şi în manea, şmecheria, pragmatismul, incultura, etc.. Cei care se duc la operetă sunt şi ei în majoritate snobi, nişte forme fără fond, nişte moftangii, care merg la concert doar pentru a-şi etala toaletele şi a-şi parca "tancurile" în faţa filarmonicii. Beethoven săracul se zvârcoleşte în mormânt. Să fii manelist însemnă să fii ostentativ, lăudăros fără motiv, să te baţi cu pumnul în "chept". Toţi sunt baştani, toţi au bani, toţi îi fac pe fraieri, le dă stop la ăştia mai micii pe scara ierarhiei prostiei şi şmecheriei ( cum m-am distrat ascultând o piesă de Guţă ..). Vorbeam cu acelaşi prieten pe care l-am mai poemnit pe aicea, şi îl întrebam cum se face că sărăntocii ascultă maneaua asta cu bani şi şmecherii, ei nefiind alceva decât nişte pălmaşi, nişte coate-goale. Eu credeam că de obicei asculţi muzica în care te regăseşti. Şi mi s-a răspuns că sărăntocii ascultă muzica cu "eu te îngrop în bani" pentru că le dă iluzia că sunt şi ei cineva, pentru că nu poţi să-i vorbeşti unui sărăntoc de sărăcie, e ca de funie în casa spânzuratului... Băsescu s-a trezit el să vorbească de manele, când "se vede poşta din avion" ce poamă e şi fiie-sa, nu are de-a face că ascultă house, e "stunning" şi mai pozează şi în politiceancă? E exponenta clubistelor din România. Băsescu la rândul său trăieşte într-o ţară de manelişti, iar el le e preşedinte. Băsescu la braţ cu Gigi Becali... Becali la fel, unul dintre cei mai veritabili manelişti, un om mândru că e român, cum m-a revoltat unul prin Tribuna... Păi Becli e mândru că e român tocmai pentru că aicea e ţara lui, e cocina cu rahatul în care el se poate tăvăli. A fi manelist însemnă să fii prost, şi să fii mândru de asta. A fi manelist însemnă să fii pragmatic. A fi manelist însemnă să fii vulgar. Să dai drumul la "Pe la spate" tare pe plajă la Ocna cum am păţit odată. Acolo lângă noi, unu cu o faţă obosită şi tuciurie, slăbănog şi fioros, a dat drumul la frumoasa baladă "Pe la spatie, pe la spatie, aşa vor fetele toate", cu o voce de ţigan de ăla din ultima văgăună, iar la intervale constante mai dădea şi pedale la dacia lui 1310 veche şi tunată, să nu se descarce bateria unde era conectat casetofonul. Na! Ce ziceţi de spectacol? Vă aminteşte cumva de frumoasa ţară în care locuim? Problema e că maneliştii ăştia sunt ca lăcustele, sunt pretutindeni. Te trezeşti adesea cu ei în spate şi în natură, la pescuit de exemplu, unde te duci tocmai ca să mai scapi de ei. Manelistul nu are ruşine. Manelistul nu are respect. Manelistul e ranchiunos, e invidios, e răutăcios. Manelistul e periculos, e violent. Sfidarea şi dominarea prin teroare e o calitate la el. Manelistul nu are nimic autentic, nu trăieşte aprope de natură cum făceau ţiganii cu şatra, nici nu muncşte, nici nu creează, promovează voinţa de puterea, frustrarea, şmecheria, mizeria. Manelistul e parşiv, e egoist, e mincinos (manelistul evoluat e demagog), nu-şi ştie decât propriile interese călcând pe cadavre. Politicienii sunt şi ei în mare parte nişte manelişti. Manelistul este cea mai dezgustătoare fiinţă, la antipodul Omului. Ca şi animalul, e ceva instinctual, fără trăiri, care nu produce nimic, dar care consumă, şi îşi doreşte prin forţă şi ură faţă de semenii cumsecade şi hoţie să domine. Sunt cei care te poţi aştepta să se ia de tine pe stradă, om paşnic fiind, şi să bage cuţitul în tine. Nu zic că toţi sunt aşa, însă te poţi aştepta la orice atâta timp cât despre aşa ceva cântă în piesele lor. Altfel ce te-ar putea determina să asculţi aşa ceva? Prostia?