Ce însemnă să fii om? Dar cine are nevoie de aşa ceva? Pe cine mai interesează? Câteodată am impresia că pe nimeni. Încep să scriu şi aproape că încep să mă simt ridicol. Oare nu lucrul ăsta se şi doreşte? Are loc o anihilarea cu metodă a valorilor umane şi impunerea acelora de brută (după chipul şi asemănarea unora): verocitatea, lăcomie, manelism, pragmatism, vulgarism etc... În ultimul timp parcă am luat-o razna ( sau ceilalţi au lut-o?) Doar aşa ceva văd. Ceva interesant găsesc cu greu. În plus, mulţi dintre cei care care par să mai gândească şi să mai simtă câte ceva te dezamăgesc şi ei. Îmi zicea un prieten că e sătul de oameni care una zic şi fac exact pe dos: critică anumite comportamente, şi îi vezi nu după mult timp îmbrăţişându-le. Telefoane la ureche, discuţii sterile, fiţe de doi lei, forme fără fond. Nimic! Nu că aş fi împotriva distracţiei, a modei, sau a mai ştiu eu căror preocupări contemporane. Însă câteodată am impresia că semenii mei nici măcar atâta nu fac. A fi om însemnă să te dedicici unui lucru, să faci ceva cu pasiune. Majoritatea nu fac nimica. Se mulţumesc cu ce li se dă: câteva telenovele, câteva showuri mizere. Şi până la urmă cum ziceau cei de la Eurythmics: "Who am I to disagree?" Înţeleg faptul că sunt unii care doar atât pricep, atâta pot, nu le poţi pretinde mai mult, spre bucuria celor de la conducere, care îi doresc proşti. Este chiar încurajată prostia, şi se duce o luptă pentru înlăturarea elementelor ce le-ar putea crea acestora o conştiinţă. Pe sistemul: "Ai merţan şi duşmani eşti ciumeg, nu ai, nu eşti!" "Nu ai nevastă, copii, rate în bancă, eşti gay!" A, şi asta: lumea e plină de ipocrizie. Acum mai mult ca oricând ipocrizia a ajuns pe culmi nebănuite. Ipocrizia nu e o caracteristică a ce înţeleg eu prin Om. Deşi se poartă, se încurajează ("Fii mai descurcăreţ"", am mai vorbit..). "A fi om e lucru mare" cum zice cântecul popular. Tot manelistul care numai om nu e cântă asta.. E prea mult dacă zic că trebuie să fii onest? Cu tine şi cu cine merită. Mulţi se pare că nu au depăşit stadiul animal. Îi vad în fiecare zi, făcând ce fac şi animalele: mănâncă, se f..t (omul se iubeşte), îşi fac cuibul, toarnă câţiva plozi şi cam atâta, la vârsta de 20 de ani îi înţarcă. Părinţii se aşteaptă ca şi copiii lor să facă exact ce au făcut şi ei. Şi e curios că tocmai aceştia te consideră un inutil dacă nu ţi-ai făcut şi tu "un cuib", prin metodel lor "descurcăreţe", de cele mai multe ori neoneste. Din nou, înţeleg că sensul unor oameni pe lumea asta ăsta e: de a duce specia umană mai departe. Deşi cred că un om ar trebui să mai şi gândească câte ceva. Unde sunt oamenii? mă întreb de multe ori, pentru că nu cunosc foarte mulţi... A fi om însemnă să munceşti, să creezi, a fi om ar trebui să însemne să explorezi universul, să cauţi aventuri noi, senzaţii noi. Cunosc o grămadă de oamei care fac umbră pământului degeaba. Nici nu muncesc, nici nu crează, nu fac absolut nimic. Doar consumă, şi de multe ori pe munca altor oameni cumsecade. Să fii om în plan moral însemna să fii demn, însă nu orgolios. Observ că trăim într-o lume a confuziilor. "Am şi eu orgoliul meu"... Eu cred că orgoliul e un păcat. "Orgoliul rănit".. Demnitate e cu totul alceva. A fi om înseamnă să fi curajos, însă nu inconştient, sau naiv sau brutal. Înţelepciunea e floare rară. "De aia se ceartă lumea şi nu se înţelege", cum îmi spunea bunică-mea, "pentru că îi lipseşte înţelepciunea." "Fii mai tupeist!" Din nou mi se pare greşit. A fi tupeist implică şi o anumită nesimţire. A fi îndrăzneţ e cu totul alceva. A fi "molău", e şi el un păcat. "La cutare îi merge mai bine că e mai nesimţit. Trebuie să fi si tu aşa." Poate mai puternic, mai înţelept, să nu pui totul la suflet (deşi nu poţi todeauna, e uman şi asta, însă trebuie luptat: omul e un luptător).. A fi om însemnă să ai simţ estetic, să iubeşti natura, să iubeşti. Câţi însă sunt aşa? Natura e distrusă cu metodă, iubirea e înlocuită de instinct, se confundă cu fiţa (am auzit o piesă la televior - "Sexy love". Na! Ce ziceţi? ). "Nu schimbi tu lumea! Trebuie să o accepţi aşa cum este." Din nou confuzii. Nu cred într-o transformare radicală a lumii, însă cred că poţi influenţa pozitiv oamenii din jurul tău, iar prin exemplu propriu poţi modela anumite persoane. Asta însemnă să fii om: să ai stil, să ai prestanţă. Iar să accepţi lumea, ar fi împotriva conştiinţei tale. Mai degrabă să te detaşeţi sau mai stiu eu ce.. Însă nu cred că poţi accepta vreodată mizeria. Nu mi-am pierdut încrederea însă în umanitate. Ştiu câteva excepţii care întăresc regula. Sper să nu mă dezamăgească. Deşi uman însemnă, de asemenea, să greşeti, însă nu doar atâta: să te şi îndrepţi, să te căieşti. Să-ţi ispăşeti păcatul. A suferi e de asemenea uman şi te purifică. A fi om înseamnă a ierta. Nu de fiecare dată însă. A fi om însemnă să speri şi să crezi. Dar să te şi îndoieşti. Scriind mi-am mai lămurit şi eu nişte lucruri. Şi mai am la rândul meu destul de mult de lucrat la şlefuire interioară..
Un film drăguţ ce l-am văzut zilele astea:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu