Diamante, apă şi aer

- Poetule, ai făcut pietre preţioase la suflet şi,
cu nici o operaţie din lume, nu ţi le mai poate cineva scoate.
De ce porţi diamantele în tine, şi nu ca ceilalţi la deget?
-Diamantele mele nu sunt dintr-alea făcute
prin fabrici străine în câteva zile prin procedee tehnologice,
ele au mocnit din vremuri străvechi.
Diamantul trebuie contemplat, asta am crezut mereu.
Diamantele se formează în lava sufletului, sau poate au căzut acolo din aştrii,
le recunoaşte un specialist
sau mai degrabă cel ce simte, cel ce le recunoaşte nefiind încă şlefuite.
Sunt bogat, dar asta nu se poate vedea,
pentru că toate pietrele preţioase le port în mine.
- Ai grije, să nu arzi prea tare, poetule, iar prin jocurile tale să-ţi decompui diamantele,
până la particulele de carbon, şi să umplii cubul lumii
cu monoxid de carbon sau dioxid de carbon sau mai ştiu eu ce alt gaz toxic
şi să te sufoce, pe tine si pe cei din jurul tău,
sau să-ţi coboare şi să faci o idigestie.
Ce poet ai mai fi cu diamante la ficat?
- Deşeurile le reciclez sau le trasform, sau le depun in locuri speciale, deşi câteodată se face mult fum.
În plus un diamant şi în noroi datorită structurii sale stabile rămâne tot diamant.
Diamantele mele ard la tempereaturi înalte într-un mediu plin de oxigen.
A! şi nu-ţi arunca diamantele în faţa porcilor, şi asta pentru că e inutil!
Dar să ştii că am şi mult H2O la suflet.
Sau mai bine zis apă. Şi aer, pentru că
dacă mă gândesc bine nici n-am fost foarte bun la chimie..