Câteodată-mi este greu....

Câteodată-mi este greu

Că nu îmi dă Dumnezeu

Să pot iubi tot mereu.

Că o trecut timp cam mult

De la ultimul sărut.

C-o trecut o lună, două, 

Mi se pare-un an sau nouă!

În viaţă am şi iubit 

Numa' nu cât am voit!

Şi Dumnezău e zgârcit 

Când e vorba de iubit.

Şi să găseşti e cam greu

Mândră cum îmi doresc eu.

Mândră-i cam greu de găsit

Să mă placă-aşa cum sunt.

Anii trec ca lunile,

Greu de tot vin mândrele.

Timpul trece şi iar trece,

Mândra mea nu mă petrece.

C-aş fi vrut eu să iubesc

Mândră-n costum românesc, 

Flori în păr să-şi împletească, 

În braţe să se topească.

Că în ţara-asta-a noastră 

Multe locuri sunt frumoase,

Unde ne-am putea iubi, 

Lucruri bune am trăi

Până când nu om mai fi!

Sibiul veşnic "în lucru"

 Sibiul e un veşnic şantier. Şi nu în sensul bun. Ai putea crede că "da, domnule, se lucrează, primarul ăsta face şi drege".  Greşit! E doar aparenţă, ca mai tot în societatea actuală. Se ştie deja foarte bine că se primesc nişte bani care trebuie cheltuiţi, în prezent de la Uniunea Europeană. În plus sunt banii sibienilor. Se ştie că trebuie mizerie cât mai multă, ca să intervină autoritatea locală pe post de pompier incendiator. Se face drumul şi după aia se băgă ţevi, se strică totul la loc, şi uite aşa se tot lucrează, tot cheltuim bani, şmecherii îşi iau partea. Trebuie cheltuiţi banii că dacă nu "nu mai primim alţii".Dar ce ne facem când se termină banii şi nu am investit în nimic durabil? Astfel batem pasul pe loc, astfel sibianul o să continuie să ocolească veşnic gropi, să se deprime văzând clădiri în lucru care nu se mai termină, ticăloşii o să încaseze în continuare bani. De ce Judecătoria stă deja de atâta timp în lucru? De ce sunt ridicate schelele pe care nu lucrează nimeni? Cine găzduieşte personalul pe bani publici şi încă cât timp de acum înainte? Senzaţia de mizerie a oraşului am avut-o din nou zilele astea mergând pe strada Magheru pe lângă liceul Pedagogic. Vedeam o lume târându-se pe frig pe lângă cabluri şi găuri în trotuar. Tot de curând am mers prin pădure spre Valea Aurie, iar în capăt aveam pantofii perfect curaţi, deşi ploase peste zi. M-am întors pe Strada Poplăcii iar la capătul ei eram plin de noroi. Am conştientizat că oraşul e mai sordit decât cel mai murdar loc din natură. O să se repare drumul, dar cât o să râmână aşa? O să vedeţi că pe banii voştri cât de curând o să i se mai tragă nişte găuri. Noroială şi degradare morală plăcută!  

Nu sunt de acord cu desfinţarea tramvaiului

                  De tramvai cine n-a mai încăput în Sibiul ăsta?  Cum spunea un prieten, regimul actual pare doar să desfinţeze şi să vândă. Ce pune în schimb? Malluri amăgitoare şi bănci? Pe vremuri tramvaiele mergeau şi pe centrul Sibiului. A mai rămas acesta, Sibiu-Răşinari, de un pitoresc nemaipomenit. Merita să mergi până în oraşul lui Goga şi Cioran şi numai într-o plimbare, chiar dacă nu erai vreun răşinărean care lucra prin Sibiu. Să mai scapi un pic de betoanele oraşului, să te laşi întovărăşit de puţină verdeaţă pe care o puteai contempla din mersul sacadat al tramvaiului. Asta fără să te opreşti până când nu dădeai de Coasta Boacii, unul dintre puţinele paradisuri cunoscute de Cioran. Cui îi pasă însă de aşa ceva? În locul tramvaiului o să fie probabil un autobuz de duzină ( doar spre asta se tinde, nu ? ) Şi degaba turui eu aicea, că poporul e ocupat cu "Mireasă pentru fiul meu"  sau cu păcălicii de Ponta şi Antonescu, ariviştii balzacieni de modă nouă, pe stadion, în noua troacă electorală. Şi uite aşa se defrişează lucrurile frumoase şi autentice. Priviţi imaginea ataşată pe blog şi luaţi-vă adio de la încă un lucru minunat distrus din decizia mai ştiu eu cărui despot al urbei căruia nici prin cap nu-i trece să se consulte şi cu populaţia Sbiului căreia îi aparţine de drept tramvaiul. Parcă am fi nişte hamsteri în acvariu cărora li se schimbă jucăriile după bunul lor plac. Băncile din Parcul Cetăţii, tot aşa, au fost scoase la un moment dat de tot de pe o parte, cea cu turnurile, acum le-au pus la loc, din cauză că se adunau tineri cu băutură am auzitla un moment dat. Acuma le-au pus la loc. S-a rezolvat problema?  De băncile alea mă leagă amintiri frumoase, m-am simţit privat în momentul în care au fost luate de acolo. Nu suntem pentru ei decât nişte cetăţeni ( mai mult sau mai puţin turmentaţi şi dobitoci cum ar fi zis Caragiale), privitori la spectacolul lor grotesc. Oricum, n-or să mă prindă pe mine la vot!

Ce tot vorbesc fetele la telefon?

                    Fetele din ziua de astăzi nu par să fie preocupate nici de şcoala, nici de cultură, nici de mai ştiu eu ce lucruri interesante ( natură, călătorii ), de vreun meşteşug anume, ci doar de...vorbitul la telefon. La fel cum băieţii de aceeaşi vârstă nu par să fie preocupaţi decât de fotbal şi ciumegeală. A! Şi de berea care merge bine cu fotbalul. Pentru majoritatea mirocolul existenţei pare să se reducă la atât.. Priviţi în jur pe stradă şi nu se poate să nu daţi cu ochii de vreo elevă sau studentă care vorbeşte la telefon! Staţi cinci minute pe o bancă şi observaţi cum se succed tinerele prinse în discuţii ce par să le implice întreaga lor fiinţă. Priveşe pe vreuna care Dumnezeu ştie cum nu vorbeşte la telefon în clipa aia, să vezi cum instantaneu începe să-şi pipăie telefonul, să şi-l ridice la nivelul pipetului, să începă să butoneze la el şi să privescă la ceva acolo. M-am întrebat de multe ori care e psihologia acestor gesturi. Şi am conchis că trebuie să fie ceva legat de siguranţă. A avea telefon înseamnă să fii cineva. Sau oricum, aparţii unei comunităţi. "Nu poţi să te legi de mine pentru că fie o să dispar în turmă, fie o să te împungă ceilalţi bivoli! Îmi permit să am un telefon, să îmi plătesc un abonament sau să îmi bag credit pe cartelă, sunt deci invulnerabilă! Îmi plus e o modă care mi se potriveşte ca o mănuşe!" Ce mai contează că nu eşti decât un anonim, un "average" cum zice englezul, adică un mediocru, un om de rând, pentru că imediat după tine mai trec încă zece cu aceeaşi atitudine?!.. Şi eu sunt posesor de telefon mobil, vorbesc de ani buni ( în prezent mai puţin ), însă sincer nu mă omor să vorbesc în public, până la urmă vorbitul la telefon cere discreţie, nicidecum nu mă umflu în piept când mă sună cineva, şi nici nu strâng din buci defilând cu dispozitivul la ureche. Cu cine vorbesc până la urmă toate aceste fetişcane? Doar se vede de la o poştă că sunt copile de oameni de rând, locuitori prin nu ştiu ce foste şi actuale cartiere muncitoreşti din Sibiu, gen Vasile Aaron şi Mihai Viteazul. Pe cine prostesc până la urmă? Doar nu îşi închipuie că mă gândesc că pun la cale vreo mare afacere! În ţara asta unde lucrurile merg în jos.. Eu cred că majoritatea fetelor vorbesc cu mamele, să le comunice cum a fost cu actele de colo dincolo, şi probabil cu câte un admirator, sau poate nici măcar, ci cu vreo prietenă de pe facebook. Oricum, ce să mai zici? Probabil că atâta pot...        

Despre uciderea urşilor din România

                               Se discută mult, nu se face nimic. Senzaţia asta o am când deschid televizorul. O mare pierdere de timp! La fel ca şi vizitele ofcioase ale politicienilor cu pupături, strângeri de mână, indiferent că sunt ale Hilăriţei Clinton sau ale lui Băsescu. De astea s-au tot întâmplat. Thomas Mann în "Alteţea regală" descrie magistral vizitele, întrunirile  sterpe ale unui rege înaintea primului război. Dar cine citeşte Thomas Mann? Aşa şi ăştia ai noştri, pleacă pe dincolo, vin, ţin discursuri, conferinţe, se pupă cu ăla cu ălalalt, folosesc în context multe cuvinte frumoase: "ridicare economică", "cetăţean", "reuşim", "afiliem", "european", facem şi dregem, cum îl auzeam pe Băsescu de curând. Faceţi o încercare! Ascultaţi discursul unui politician şi notaţi-vă cuvintele introduse cu metodă în text, să vedeţi ce de viitor "minunat" vă aşteaptă!  În rest câte unul din opoziţie care se revoltă, tună şi fulgeră şi nu face nimica, dacă ajunge la putere face ce-au făcut şi ceilalţi dinaintea lui. Până la urmă "câinii latră, ursul trece". Sau staţi un pic că ursul nu mai prea trece! Că despre urs voiam să vorbesc. Care urs? Ursul carpatin. Cică le-a venit străinilor o idee năstruşnică pe chelie: ia să facem safari în România, că e plin de urşi acolo! Şi românii ce-au zis: e rost de bani, mai avem ceva de vândut încă în ţatra asta? Mai avem păduri şi urşi? Le rezolvăm şi pe astea  Şi uite aşa au început să apară ştiri cu urşii cât sunt de răi, zilele astea am auzit de o grămadă de vânători "atacaţi" de urşi, ba că urşii sunt turbaţi, ba că avem prea mulţi în ţară. Şi proştii României se uite şi zic: "Urs rău!" şi-şi văd de trebă. Braconierii în cârdăşie cu poliţiştii întind mii de capcane. Şi Ceuşescu când se punea pe împuşcat trântea la pământ peste 40 de bucăţi de urşi, dar vâna doar el, şi a fost o perioadă când urşii au prosperat. Acuma dăm cu genocidu. Cică se pot vinde la preţ bun urşii pe dincolo, că aia, "civilizaţii din franzelă" ( "că să vezi, mă, dincolo cum mere treaba" ), ăia şi-au cam killerit tot ce aveau pe acolo, inclusiv broaştele. Şi acuma vin să-şi facă plinul prin colonii gen România. Ca în timpul imperiului roman dau cu ochii de România şi cei zic? Bună sursă de profit mai e acolo, ne scoatem din datorii. Cică s-au gândit şi la o modalitate de  a împinge o parte din urşii de la noi spre ţările din vest. Dormiţi liniştiţi români, în curând pe veci! În stilul ăsta o să ajungeţi voi cu familile voastre să vă ucideţi în arenă spre satisfacţia unor îmbuibaţi!     

Anotimpurile vieţii ( sonet )

E viaţa an cu patru anotimpuri,
Ferice, sărman-îi care nu le-apucă?
Se târâie, fuge-a orei furcă
Pe-al vieţii cadru, trec orele papuri.

Pân’ la douăzeci de ani primăvară,
Pân’ la patruzeci minunată vară,
Fruct copt pân’ la şaizeci, acuma toamnă,
Încolo ţurţuri stalactite, iarnă..

Sezoane cu capricii zbuciumate,
Cu arşiţe, îngheţ, ceruri înalte.
Viaţă macabră, viaţă turburată!

Seninul când nu vrea să se arate,
Poarta cârciumii tu-o dai deoparte,
Viaţa încendiezi, fie uitată!

Diamante, apă şi aer

- Poetule, ai făcut pietre preţioase la suflet şi,
cu nici o operaţie din lume, nu ţi le mai poate cineva scoate.
De ce porţi diamantele în tine, şi nu ca ceilalţi la deget?
-Diamantele mele nu sunt dintr-alea făcute
prin fabrici străine în câteva zile prin procedee tehnologice,
ele au mocnit din vremuri străvechi.
Diamantul trebuie contemplat, asta am crezut mereu.
Diamantele se formează în lava sufletului, sau poate au căzut acolo din aştrii,
le recunoaşte un specialist
sau mai degrabă cel ce simte, cel ce le recunoaşte nefiind încă şlefuite.
Sunt bogat, dar asta nu se poate vedea,
pentru că toate pietrele preţioase le port în mine.
- Ai grije, să nu arzi prea tare, poetule, iar prin jocurile tale să-ţi decompui diamantele,
până la particulele de carbon, şi să umplii cubul lumii
cu monoxid de carbon sau dioxid de carbon sau mai ştiu eu ce alt gaz toxic
şi să te sufoce, pe tine si pe cei din jurul tău,
sau să-ţi coboare şi să faci o idigestie.
Ce poet ai mai fi cu diamante la ficat?
- Deşeurile le reciclez sau le trasform, sau le depun in locuri speciale, deşi câteodată se face mult fum.
În plus un diamant şi în noroi datorită structurii sale stabile rămâne tot diamant.
Diamantele mele ard la tempereaturi înalte într-un mediu plin de oxigen.
A! şi nu-ţi arunca diamantele în faţa porcilor, şi asta pentru că e inutil!
Dar să ştii că am şi mult H2O la suflet.
Sau mai bine zis apă. Şi aer, pentru că
dacă mă gândesc bine nici n-am fost foarte bun la chimie..